Panza lui Penelope

Intr-o camera cu vedere spre strada, in intunericul ce nu lasa sa se vada decat umbre de oameni pe pereti si formele obiectelor decorative, la o masa sta o batrana, in scaunul ei subrezit de trecerea anilor. Nu pare foarte rezistent, iar cand batrana se ridica, acesta scoate sunete prelungi de chin si jale. O persoana in toata puterea oaselor s-ar prabusi pe acest scaun vechi, insa pe batrana o tine. Este usoara, piele si os. Daca ai impinge-0 cu varfu degetului s-ar darama intr-o adunatura de oase. Era o femeie in toata puterea, insa cursul intern al vietii a erodat-o, a micsorat-0. Acum  toata existenta ei se rezuma la acel  scaun vechi, asezat in fata unei ferestre cu cortinele trase.

In camera tacere. Din cand in cand mai razbate printre peretii scorojiti cate un sunet de masini , cate o voce de om. Pentru unii viata se misca. Pentru ea viata a anchilozat. Unii traiau experience senzationale, calatoreau, se iubesc, se confesau, isi declarau iubir, prietenie eterna, instantanee de cuvinte gesturi, fapte. O lume de mari emotii, bucurie, tristete dezamagire, ura, regrete, ea doar le cauta in trecut. Oare le gaseste? Sunt acolo sa o linisteasca in miezul intuericului? Sa-I umple sufletul acela sufocat, fosilat in cutii osoase?

In fata acelei cortine se proiecteaza toata singuratateape care un om este in stare sa o simta. In panza neagra, prafuita   s-au adunat toate regretele unei vietii traite in umbra, repulsie, tacere si teama. De -ai fi scutura-o ar fi ca o cutie a pandorei deschisa. Batrana priveste la panza inegrita, cu o privire fixa,pierduta,transparent a, iar in ochii ei se zareste o umbra de lacrima. Da sa o stearga cu varful batistei, dureaza atat de mult sa-si miste bratul, incat gestul nu-i aduce nicio consolare. Lichidul  se usuca pe obrazul uscat, fara mangaiere.

Orele trec lent. Oricum ceasul de pe peret nu mai indica timpul care trebuie. Cui ii mai foloseste acum?

Usa se deschide de 2 ori pe saptamana. Femeia de serviciu îi face curat prin casa, rapid fara prea multa meticulozitate, pentru ca batrana nu vrea sa i se stearga praful, nu vrea covorul aspirat, geamurile sterse. Doar  asternuturile schimbate.. Nu vrea sa i se strice  ordinea haotica din camera ei. Praful  ascunde,se depunde si se va depune mereu. La ce bun sa-l stearga? De mancat, mananca putin. Stomacul ei ca si alte organe, nu mai digera orice, iar supa este tot ce tolereza. O supa care, miraculos ii tine de foame. Supa de spital, dietetica, unde legumele plutesc dezperecheate in lichidul aproape transparent.

Orele trec greu. Se sparg in minute iar minutele in secunde. Cu greu isi duc cadenta catre infinit. S-au prins in aerul cleios. Batrana sta toata ziua si priveste panza neagra. Uneori ii mai scapa un suspin, sau un strigat ca si cum o doare ceva. Se aude ca intr-o pestere, asutit, si fara ecou.

Sunt zile cand se uita la panza si rade isteric. Isi aminteste momente de ocazie de fericire. Sau un fragment dint-o carte citita sau un sarut dintr-un film vazut. Scurte momente cand s-a simtit ea. Ce a facut cu ele? De ce nu le-a dat aripi si nu le a integrat in corpul ei ca sa creeze un organ,  sa-I pulseze viata in vene, sa o întareasca, sa o apere de momentul asta.

Fata i se schimonoseste atunci. Intunericul se strecoara prin miciile interstitii, iar camera si formele ei se ineaca in intunericul de zmoala al noptii. Pana maine, cand va pierde din nuante.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s