O lista de cumparaturi, un arhitect si un moment de prezenta

Nu imi doresc sa fac apologia lucrurilor simple si generale, de multe ori sunt doar reflectii de nu gaunoase cel putin superficiale. Gandirea critica nu tolereaza asa ceva, vrea sa despice firul in patru. Insa ccea ce este surprinzator este faptul ca uneori ai un fel de feeling care se manisfesta printr-o viziune clara asupra a ceea ce simiti a ceea ce esti si ar trebui sa fie, fara sa te folosesti  de taisul gandirii. Acest feeling care separa marea in doua, te umple de o energie neinchipuita. Te simti ca un corpul lui Einstein,cand ai revelatia faptului ca lucrurile pot fi si altfel de cat au fost aranjate.

Un astfel de sentiment a plecat de la o lista de cumparaturi. Ma gandeam la cat de usor ne vine sa listam, sa dam glas nevoilor bazice de hrana, siguranta sau de stima: avem nevoie de paine, lapte, carne, o pereche de pantofi noi, de un telefon smart, de  un job etc si cum alte nevoi ce tin de domeniul sentimentelor au fost pur si simplu ingropate in noi, incat preferam sa ne inghitim limba, sa ne cada dintii  mai degraba decat sa le pronuntam. Nu o sa auzi pe nimeni strigand prin casa, ca si cum si-a amintit ca are nevoie sa cumpere ceva: oh, am nevoie de iubire in viata mea sau am nevoie sa ma confesez prietenei mele si sa-i spun ca-mi cer iertare pentru ca ne-am certat, sau ar trebui sa-i spun cum ma face sa simt. Nevoile sentimentale le tinem pentru noi in custi si se intampla sa pierdem cheia.  Le-am uitat inchisei iar noi am devenit absconsi, tenebrosi, fricosi, precauti si  tacem malc.

Inteleg aceste mecanisme de protectie, ma gandesc doar cum am putea functiona diferit. Daca suntem arhitectii propriei vieti am putea acum sa vrem sa functionam altfel. Dar, se pare ca ceea ce a fost de asemenea construit inainte de a realiza propria capacitate de a ne construi, cantareste greu si poate fi considerata baza a ceea ce suntem ulterior. Potentialul  ni-l putem descoperi doar prin a incerca a fi  cea mai buna varianta a noastra.

Si cum ajungem sa ne dam seama cand am atins cota maxima de potential? De unde stiu ca ceea de acum este varianta mea cea mai buna? Prin raportare la trecut as raspunde, sau inventariind rezultatele. Insa daca in trecut eram o varianta nu tocmai reusita a mea cea din prezent, la acel moment ma consideram cea mai buna varianta a mea, iar acum dupa ce am rupt foi din calendar si eforturile mele s-au dublat, consider ca ceea din trecut nu a fost nicicum cea mai buna varianta a mea pentru ca am atins o alta varianta a mea mult mai inalta, in acest punct 0. Si daca ratam? Daca avem un parcurs linear, impecabil si din etapa in etapa ne construim tot mai inalti si potenti, iar la un moment dat din prea multa infatuare de sine clacam si toata constructia nosatra este demolata? Ce se intampla cu ceea ce am fost? In cazul cel mai probabil se duce pe apa sambetei.

In cazul acesta cred ca trebuie sa constientizam ca doar distrugand putem construi, ne putem inova vietiile ca un autentic arhitect. Iar ceea ce are importanta este constiinta faptului ca in momentul prezent construim si demolam ceva, ca un Manole care se repeta si traieste peste veacuri.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s