La Grande Bouffe sau cum sa te sinucizi prin placere?

Una dintre functiile cinematografului este sa ne distreze. Pentru unii este un sport care se practica in timp ce merg la mall. Cumpara o punga super seize de floricele, o coca-cola de aceasi marime  (csa nu fie contrastul prea mare, nu) ne labartam pe un scaun din acela stil fotoliu, iar intunericul salii ne serveste de paturica calduroasa. Filmul incepe. Ne pironim ochii la ecran si ne asteptam sa ne tavalim de ras la o comedie romantica, burleasca sau la un film de actiune cu cascadorii, arte martiale sau alte subiecte de uz leger. Odata ce suntem bine dispusi in cest univers  de buna-stare, confortabili asezati, rontaim la floricele si sorbim cu paiul din mini -tanculetul acela de coca- cola. La sfarsit, iesim satisfacuti, zambareti, exclamand ” waw, ce film bun, mi-a placut”, palpandu-ne burta si ea la randul ei satisfacuta. Film de consum limitat.

Sa ne imaginam un lucru. Mergem la cinema si alegem” La grand bouffe” un film despre mancare, care va sa  zica. Ne cumparam aceleasi floricele mari, aceasi dragalasa coca-cola si ne acoperim cu paturica de intuneric. Doar ca de data asta, pe masura ce filmul avanseaza ne simtim cumva inconfortabili. Sa ne uitam la acei domni absurzi in comportamentul lor, cum se imbuiba cu mancare, cum copuleaza, cum trag parturi pe acorduri de pian, cum isi petrec toata ziua intr-un plictis paradoxal intre placere si dizgust.

Omul este mult mai complex decat atat, ne zicem. Fiinte rationale, senzuale, cu pielea fina.  Nu suntem asa, negam acea stare a lucrurilor. Materialitatea corpului, carnalitatea obscenitatea lui, placerea organica de a manca, copula si defeca sunt o lama taioasa.  Festinul nevoilor pamantesti ne sochiaza, ne repugna. Mai putem sa mancam floricele in fata unei astfel de realitati crude? Probabil ca da, vrem sa ne distantam cumva de acest disconfort, sa privim in alta parte, sa nu ne lasam impregnanti de uratenia corpului. dar sigur vom simti cum ne zgarie pe gat raceala acetui film.

Filmul la vremea lui a fost creat in spirit de fronda impotriva spiritului burghez si criticat pana la sange. Insa nu ar fi stranit o astfel de reactie de a-l  biciui pe realizator, daca nu am fi luat act de cunostinta de o realitate greu de tolerat. Corpul este idolizat pentru frumusetea lui, socializat, obiect de tabuu. Este clar ca filmul nu ne-a lasat indiferenti iar atunci cand filmul ne pune in fata o astfel realitate rece si directa, reactia este sa ne aparam prin negare.

Corpul este folosit ca o metafora pentru zadarnicia existentei, pentru injustitiile care se probaga. Indepliind mai multe functiunii, printre care cea de vector de placere, placere in sensul erotic al termenulu, ajungem sa fim slujitorii ei. Iar placerea dusa la extrem este vanitate, egoism, injustitie la nivel social. Poate ca asta resimt cei patru domni izolati intr-o casa boema, locus al nebuniei, al placerilor lumesti in plina societate. GREATA FATA DE SOCIETATEA BURGHEZA. Retrasi, fara contact cu exteriorul, acestia se dedica epuizarii vitalitatii corpului prin exces de mancare. Comit suicid social.

Filmul isi gaseste un punct comun cu romanul existentialist „Greata” de Jean  Paul Sartre. Protagonistii filmului, oameni educati ( Marcello, Philippe, Michel, Uho) resimt aeasi  greata ( la nausée)  resimtita in roman la nivel ontologic, redata aici prin comportamentul scandalos, prin excremente, ragaieli si emisii gazoase. Greata fata de societatea de consum care consuma doar pentru placerea personala, ( consommer pour conommer) din inertie, ca forma de socializare, ca mod de afirmare al statutului, greata fata de diferenta sociala dintre cei bogati care plesnesc de prea mult plin, dedati consumului nelimitat, necontrolat si risipei fara simt etic si cei saraci, victime ale desfraului consumerist care mor de foame. Greata fata de vidul existential ce musteste in fiecare dintre noi, si pe care vrem sa-l umplem prin cumparaturi compulsive, sexul lipsit de sentimente, relationare cantitativa, goana dupa bani si bunuri.

la-grande-bouffe

Decadenta corpului, redus la simplele functii vitale, dormit inghitit, sex, excremente, isi gaseste eliberarea in moarte. Corpul mort, ajunge carne depozitata printre carnea de porc, in lada frigorifica dupa cum ilustreaza corpul mort al lui Marcello. Peste toate acestea planeaza frumusetea corpului Andreei, candoarea ei renascentina, corpulenta ei erotica, neprihanita atemporala redata prin cadre de tip reveric. Faptura angelica, prin caracterul ei preocupant, femeia care nutreste, faptura luciferica prin dedarea la jocuri erotice, Andreea intruchipeaza femeia complexa.

images

La Grande Bouffe, satira la adresa societatii, sochiaza prin caracterul scatologic, dezinhibat, repugneaza prin raceala metalica cu care pune in evidenta materialitatea corpului din care deducem „un mal du siècle” contemporan cu societatea de consum, resimtit la nivelui corpului, si redad in mod grotesc sub forma de emisii de gaz, vomitari, moarte.

Implicati in film, ceea ce experimentam este un fel de schizofrenie a spectatorului. Suntem confruntati cu o realitate prea cruda, prea directa pe care omul modern, burgez vrem sa o ascundem prin enterteiment lejer, intentie aratata prin floricelele si coca-cola.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s