Tirania frumusetii

brazil05 wordpress

Ce nu ar face o femeie pentru a fi frumoasa? In principiu ar sacrifia mult  timp si rabdare pentru a realiza ceea ce si propune: tunsoarea si coafura ideala. Eu mi-am descoperit lumitele de curand in salonul de coafura care a devenit peste noapte, cosmarul meu si m-am oripilat de caaata rabdaaare pot da dovada… pana la exasperare.

Imagineaza-ti ca pentru a-ti indelpini visul de a avea o coafura decenta si o culoare undeva la polul opus fata de culoarea ta naturala, ti se cere sa sacrifici doua ore de tunsoare si alte 7 de vopsit. Ai accepta? Eu mi-as zice ca sunt nebuna daca as investi atata timp pentru un look, pe care la urma urmei, fiind in trend, toata lumea si-l doreste. Ti-ai spunde ca te-ai ticnist si ti-ai potoli sever mofturile. Singura optiune disponibila, ar fi aceea in care as vrea sa fac o schimbare „de cap” cum se zice pe meleagurile franceze”, in perspective ca voi avea unul de gorila, doar atunci m-as lasa operata 9 ore, fara carait si marait.

Ce faci atunci cand te trezesti in astfel de situatie.  Cand desi sceptic la alegerea facuta, (si cine nu ar fi cand iti tunzi parul), vezi ca procesul de infrumusetare dureaza la fel de mult cat o calatorie dus-intors in spatiu. Probabil te gandesti ca pentru realizarea unei astfel de operatiuni, va trebui sa inchiriezi tot salonul pentru o zi completa, de lucru, ca trebuie sa anulezi toate evenimentele importante din ziua respectiva pentru a mobiliza lumea intreaga la aventura asta capricioasa a ta. Iti suni prietenii, spunandu-le ca intre ora x si y esti dispus sa vorbesti la telefon, tu care nu suni aproape niciodata, acum este momentul sa compensezi, iar daca ai noroc, nu ti vei atrage niste pareri secundare despre cum esti egoista si un pic cam narcisista. Pentru ca, zau asa, ce om intreg la minte sta infipt pe scaunul ala, cu fundul tabacindu-i-se, picioarele amortite, spatele inconvoiat, mintea chinuita de conversatii inapte, cu un strain caruia nu-i intelegi limba total, in plus mofluz, fara chef de discutii ( o suspectez de a fi o creatura bionica, in curs de perfectionare, sistemul ei de operare, trebuie revizuit). Clar trebuie sa suferi de un pic de narcisism si sa te cheme Miley Cyrus.

In cazul meu situatia se explica prin acest simt al bunului simt care- ti dicteaza sa nu te infigi in celalat, sa-i respecti spatiul si vointele, sa te lasi la voia intamplarii, ca o frunza hippie in vant, sa te increzi in el ca sigur are cele mai bune intentii sa te ajute, iar desi alegerile lui nu sunt neaparat ale tale, contextul iti impune sa i te supui. Blestemata moliciune sufleteasca combinata cu o „amabilitate  bovina” care- ti sufoca vointa, capacitatea de a actiona, de a  afirma „nu, asta nu mi se potriveste mie, eu nu am timp de pierdut”, ce te determina sa suporti pentru ca tu esti strain acolo in spatiul ala, printre toate cucoanele frantuze, cu o incredere vajnica. O teama de a nu trece drept taran, fara maniere, capricios fara masura sau prea impetuos, nerabdator sa-si afirme nemultumirea. Simtul asta de supunere fata de cei din jurul tau, pentru a le face pe plac de a nu-i deranja este foarte daunator , iti atragi de la sine tot potopul de sentimente de culpabilitate.

In acel moment iti spui ca esti fara personalitate, clocotesti in interior pentru ca lasi sa-ti se intample asa ceva, ca- i permiti duduii sa atipeasca in timp ce-ti face mesele alea, fir cu fir, de care nici nu mai poti sa te bucuri la final stiind prin ce ai trecut. Rasfoiesti toate revistele de moda pe care incepi sa le urasti, iti blestemi zilele pentru ca ai ales sa te updatezi la trendurile actuale, ca ai pus picior de romanca in salonul ala. Te intrebi unde dracu e sangele tau slav, ala rece care spune lucrurile verde in fata, sau ala latin care este impulsiv, s-o fi vaporat prin transpiratie. Si oricum nu ar fi ajutat la nimic pentru ca ai ales sa fii politicoasa, pana la limita de a te transforma intr-o papusa de experiment.

Minunatul proces de reificare se pune in miscare. Nu te mai gandesti la nimic, te lasi prada somnolentei sensurilor, corpul se solidifica, fata ti se cimenteaza intr-un zambet fortat, complezent, gata la orice moment sa indeplineasca ordinele, protestand in faza intermediara, complet servil catre finalul procesului.

Doar aerul de afara te ajuta sa-ti recapeti constiinta martelizata si iti e tare ciuda, mai mult ca orice de faptul ca afara incepe sa se insereze iar vantul bate rerevoltator,ravasindu-ti buclele minutios aranjate.

Sursa poza: Brazil film

Liniste.

IMG_9316

Putine sunt experientele care-ti hranesc sufletul si la care te gandesti in momentele de respiro. O astfel de experienta a fost intalnirea cu muntele. Acolo sus pe creasta lui, sub cerul  innorat pe care il puteai atinge daca te urcai pe varfuri si intindeai batul de ski spre cer am facut cunostinta cu mine. Am intrat cu smerenie in spatiul  vast, aspru, stravechi, unde toate simturile erau alerte. Ochii te dureau de atata privit, picioarele nu le mai simteai de la atata urcat, plamani se umflau in tine de la atata aer purificat pana la molecula unde nu se simtea firicel de noxa, auzul iti era ascutit, iar in tacerea monumentala auzeai cum respira muntele. Si nu e de mirare ca gigantii de piatra au inpirat atatea povesti populare, fiind temuti si  locuiti de creaturi fantastice si besti nocturne.

IMG_9293

Savoie, Chartreuse, France

Intr-adevar, acest tinut necunoscut in care omul se aventureaza pentru a-si masura puterile cu enormitatea pamantului este impregnat de mister. Inca din primele secunde de vietuire in preajma lui, isi impune legea, eul tau dintr-o data se ajusteaza la scala inalta a acestuia, se strange tot mai mult, se contracta pana ce ajunge a fi un punct in spatiu ca punctul de creion pe coala alba. Si nu poti sa te plangi ca esti doar o simpla faptura ce depinde de voia muntelui, pentru ca teritoriul ala nu este al tau, nu-ti apartine asa cum se intampla cu gradina din curtea casei. Iarba, florile, vegetatia, nu depind de tine, ba din contra roaga-te sa nu se intoarca impotriva ta pentru a-ti ingreuna coborasul. Elementele naturii exista in voia lor, pretutindeni, in cele mai austere locuri si este un sentiment bizar sa simti cum omul este un invitat in acela spatiu, ca popasul lui este permis de acei Ents ai inaltimii care te sfideaza cu privirea si care-ti impun respect.

IMG_9302

Savoie, Chartreuse, France

Este vorba despre niste sentimente foarte rare care te fac sa-ti evaluezi intreaga fiinta, sa-ti moderezi vanitatea si sa cultivi smerenia. Muntele te face sa te indrepti spre tine, sa te increzi in  puterile tale, pentru ca numai asa ii poti rezista, iti rasplateste efortul ascensiuni cu o vedere magica de o splendoare divina, in care te pierzi total, tocmai pentru ca sesizezi pentru o secunda ca tu nu contezi acolo, ca esti prea insignificant. Iar experienta asta de pierdere in spatiu, in universul care cuprinde tot ce exista, am mai simtit-o o data. E aceasi ca atunci cand te aventurezi in mare, si plutesti in calmul ei ce face ca cerul si marea sa se intalneasca. Plutind intre doua spatii, te invadeaza o teama originara de a nu te rarefia odata cu aerul, de a nu-ti pierde gandurile, reperele, de a nu te rasfira in frumusetea universului. Este o experienta profunda pentru spiritul uman, unica in intensitate si necesara in acelasi timp pentru cunoasterea de sine, pentru noi, „pelegrini ai mortalitatii, calatorind   intre orizonturi de-a lungul mariilor eterne de spatiu si timp” ( Henry Beston).

IMG_9294

Savoie, Chartreuse, France

O adevarata lectie de umilinta din partea naturii, care desi salbatica, stie cum sa-ti potoleasca spiritul agitat, atunci cand accepti diferentele dintre voi. In plus, realizezi cum natura este sinonim cu viata, si ca misiunea ei  este una dintre cele mai idealiste si poetice, aceea de a invinge moartea, de a fertiliza tot ceea ce este considerat sterp, pietros, desertic.