Galerie

Provoke: revista de rezistenta

Shōmei Tōmatsu, Coca-Cola, Tokyo, 1969

Nu cunosc foarte multe despre Japonia, dar pot sa-mi dau seama ca este o tara cu multa bogatie cuturala, literara si istorica. Dincolo de animatiile de referinta ale culturii japoneze, precum ” Spirited away”, Howl’s moving castle” , ” Journey to Agartha”, „Grave of the fireflies”, ” My neighbour Totoro”, sau filmele horor: „Audition”, „Ring”, sau „Battle Royale”,Japonia ramane pentru mine un taram necunoscut, misterios, cu puternice valori traditionale si spirituale si cu o viziune diferita de a vedea lumea. Necunoasterea se poate trage din multe surse, teama, ignoranta, alte prioritati culturale, context social, sau pur si simplu lipsa de expunere la un anumit subiect. Toate astea fac ca aceasta tara , a carei capitala este Tokyo ( baza am asimilat-o) sa ramane departe de orizontul meu de cunoastere.  Si totusi nu chiar asa de parte… inca mai ajung sa vad coama unui copac de pe insula lor,Datorita literaturii, am avut o oarescare deschidere fata de aceasta cultura. Ma arunc, insa, repede pe ultima carte scrisa de Murakami, primul scriitor japonez care a primit titlul de „unul dintre scriitorii mei preferati”.  Simplicitatea cuvintelor si atmosfera pe care povestile lui o degaja, iti lasa impresia unei scrieri cu iz evangelic, real si in acelasi timp fascinant.  Insa ceea ce reprezinta istoria poporului japonez, trebuie sa ma mai cultivez.

Introducerea mea are de-a face cu uimirea curioasa pe care o resimti atunci cand iti dai sema cat de putin cunosti despre locuitorii acestei planete comune. Ni se da in fiecare zi prilejul sa mai adaugam o bugatica in puzzel-ul cunoasterii, iar azi gasesc foarte interesant subiectul fotografiei, pentru a intregi acest puzzle japonez.

Cel de-al doilea Razboi Mondial a slutit Japonia din punct de vedere psicologic, social si cultural. Ravagiile razboiului  s-au extins pana in sufletul oameniilor iar modalitatiile de a face fata au fost de multe ori resemnarea sau diferite initiative atrtistice care au explorat conceptul de contra-cultura. Este cazul acestei reviste de fotografie avantgardista, numita PROVOKE, nascuta in anul ’69, care provoaca la un nou mod de a vedea lumea, prin intermediul subiectivitatii si sensibilitatii artistice.

Atunci cand cuvintele isi pierd functia de a exprima realitatea si drama umana, fotografia preia rolul limbajului. In acest scop a fost creata revista PROVOKE de catre un grup de curajosi si rebeli fotografi/poeti/scriitori : Takahiko Okada, Kōji Taki si Takuma Nakahira,  Yutaka Takanashi si Daido Moriyama. Cuvintele sunt mici instrumente pentru a reprezenta realitatea, o constructie mentala  care vehiculeaza sensuri gata-facute. Imaginea insa, lasa loc interpretarii, sensurilor nuantate.

Modul lor de a fotografia realitatea este unul revolutionar, asa cum Picasso a bulversat limbajul artistic. Se face trecerea de la fotografia de repotaj, la fotografia conceptuala. Unul dintre fondatorii acestei reviste, cu doar trei numere de tiraj, Daido Moriyama, denumeste aceasta noua modalitate de a fotografie ” are, bure, boke, un stil care isi gaseste puncte comune cu fotografia „street-art”, cu  subiecte defocalizate, instantanee luate in fuga, cu o compozitie intensa de negru si alb , personaje in miscare, dezorientate, expresii puternice de frustrare sociala, gesturi imbracate in conotatii subversive, scene din viata de zi cu zi, un happening ridicat la rang de concept rezistand reprezentarii traditionale exacte si neechivoce a realitatii, emotii intense de furie interioara, de neputinta in fata  modernzarii fulminante, peisaje urbane fantomatice, distorsionate si oameni aruncati in aceste peisaje, care parca te sufoca.

Contextul aparitiei revistei Provoke, este cel al anilor ’60 in care societatea japoneza sufera numeroase schimbari, protestele erau violente, contestarile impotriva invaziei americane, a razboiului in Vietnam, a dezvoltarii rapide, a urbanizarii nemiloase, a guvernului se intensificau.

Revista se impune repede in lumea artei, datorita limbajului sincer si necosmetizat, redand cu o brutalitate estetica convulsiile societatii japoneze. Aceste fotografii transpun frica, disperarea, angoasele, deznadejdea, frustrarea,  nesiguranta, alienarea, conflictul intre doua lumii „noi-ei”, dezamagirea unei noi generatii care se gaseste pribeaga intr-o noua lumea care dezamageste, care intoarce spatele traditiei, care pacteaza cu dusmanul american, care impune o industralizare rapida, strivind tot ce intalneste in care: oameni, valori, sperante .

Stilul lor nou, avantgardist, impregnat social si politic, acuza nemultumirile societatii, deziluzinate de decizile guvernamentale si propune un al mod de a protesta.  Acest tip de fotografie nu este unul decorativ, static, ci unul incomplet, flu, abrupt pentru a reda un soi de neliniste a secolului, o fierbere interioara, un  stil de fotografie care isi intinde tentaculele pana in sufletul privitorului cu intentia de a-l face sa se indoiasca de autoritate, de liderii politici si de opinie, pentru a-l detremina sa gandeasca autonom. Ii vorbeste deschis privitorului, aratandu-i agitatia launtrica a unei societati greu incercate de un guvern care o ia drept coboi.

Apreciez acest  tip de fotografie datorita modul ei frontal de a privi realitatea, de a expune fragilitatea unei generatii in tranzitie si nelinistile ei. Astfel de imagini aduc un suflu nou fotografiei contribuind la diversitatea limbajului artistic, creand noi sensuri si nuante in campul cunoasterii.  Este important sa avem astfel de  referinte artistice care incurajeaza subiectivitatea si viziunea unica a individului, care sapa catre miezul adevarului, care rezista uniformizarii de opinie si de viziune, resimtite acut in era Facebook-ului si a Instagramului. Avem nevoie de diversitate de limbaj, de actiuni de rezistenta, pentru ca arta poate misca limitele impuse de altii, fara consintamantul nostru.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

N:B. : sursa poze: http://www.dazeddigital.com

Anunțuri